Scurt Istoric

ATESTARE DOCUMENTARA

27 octombrie 1288, intr-un act dat in Brasov de catre regele Ungariei, Ladislau al IV-lea Cumanul (1272-1290), prin care restituie episcopiei Transilvaniei dijmele din comitatul Ugocea. In acest act, Paul – parohul decan de Apold, canonic de Alba – trebuia sa depuna marturie impotriva comitelui de Ugocea, Kopoz, care uzurpase dijmele episcopale din comitat fara niciun drept. In 1289, regele emite un act prin care se retituie unele mosii episcopiei Transilvaniei. Actul este redactat la Apoldya Inferior la 1 septembrie 1289. In 1291 apare in documente „Opold superiori” cu ocazia vanzarii unui pamant^*).
^*) Nota: trebuie sa se faca distinctie intre cele trei localitati, Apoldu de Jos, Apoldu de Sus si Apoldul Sighisoarei (ultima aparind mai tarziu sub un nume topic distinct: Trapoldia)

In 1292, primul greav al Apoldului de Jos este Arnold d’Apoldia – comitele obstii ce detinea mosia Singatin ca danie. Sotia lui daruieste mosia Singatin (Ernyed) fiicei si ginerelui lor Cristian – fiul lui Ludweg. Dania a fost confirmata si intarita de regele Ungariei, Andrei al II-lea, la 21 iunie 1292.

Din acest moment, evolutia celor doua localitati este complet diferita: Singatinul este cuprins in comitatul Alba Inferioara – membrii obstii devenind aserviti stapanului mosiei, situatie desprinsa timp de secole pina la 1848. Obstea sateasca din Apoldu de Jos s-a transformat in timp intr-o comunitate de oameni liberi, comunitate exclusivista care n-a mai permis niciunui membru sa se poarte dupa obiceiul nobililor.

REPERE ISTORICE

Urmele arheologice descoperite pe teritoriul Apoldului de Jos atesta un fapt de necontestat: oamenii paleoliticului, ocupandu-se cu vanatoarea, pescuitul si o agricultura primitiva, au trait in Depresiunea Apold-Miercurea. Bogatul material arheologic recoltat prin cercetari stiintifice sistematice si descoperiri fortuite au completat cunoasterea vietii umane pe aceste meleaguri, darnicia naturii contribuind din plin la procesul de stabilizare a omului primitiv in acest tinut.

Cresterea demografica, diversificarea uneltelor si, de ce nu, multitudinea ocupatiilor sunt reflectate in inmultirea asezarilor neolitice din zona, asezari presupuse si reclamate de descoperirea a zeci de obiecte neolitice. Numai la Apoldu de Jos s-au descoperit doua toporase de mana din piatra slefuita, unul gaurit si altul negaurit, fusaiole si fragmente de ceramica din lut cenusiu.

Tabloul descoperirilor din depresiune garanteaza justetea ipotezelor care converg spre sustinerea existentei unei asezari neolitice pe dealul „Huia” de la Apoldu de Sus si a unui cenusar neolitic pe dealul „Sub Potca” de la Apoldu de Jos. Foarte multe obiecte s-au gasit la Miercurea si Apoldu de Sus, intreaga depresiune constituind un spatiu ideal pentru asezari omenesti. In epoca bronzului se stie ca asezarile din zona Sibiului au apartinut orizontului cultural Cotofeni si, cele mai multe, culturii Wietenberg.

Descoperirile din zona Apoaldelor, din aceasta epoca, constau in doua verigi de lant de aur si un lant compus din 18 verigi din aur, toate acestea fiind suficiente pentru a indica o locuire permanenta si o incadrare a culturii materiale si spirituale din localitate in aria culturala specifica epocii bronzului. Apropierea fata de localitatea Tilisca ne intareste convingerea circulatiei si utilizarii obiectelor de bronz in intreaga zona.

Prin cucerirea Daciei de catre romani, cetatea de la Tilisca a fost daramata, asezarile rurale continuindu-si existenta in conditiile impuse de stapanirea romana. Din aceasta perioada dateaza un medalion funerar descoperit la Apoldu de Sus, ce dovedeste continuitatea dacica; medalionul prezinta intr-o nisa, in forma de scoica, o familie compusa din barbat si femeie (in registrul de sus) si patru copii (doi baieti si doua fete), in registrul de jos. Femeia, imbracata in tunica si manta, poarta pe umeri doua fibule (agrafe) in forma de lingura si in urechi cercei de forma tronconica. Acest tip de fibula este caracteristic traditiei dacice. De asemenea, prezenta unor urme romane si a unui vicus de la Apoldu de Jos (intre Apoldu de Jos si Apoldu de Sus) este semnalata de multa vreme: aici s-a intalnit zidarie cu mortar, ceramica provinciala, un tezaur monetar, o necropola de incineratie, inscriptii etc. Se presupune existenta pe vremea romanilor, pe aceste locuri, a unui post militar (castru) supravegheat de soldati ai Legiunii a XIII-a GEMINA (cu sediul in Alba Iulia – Apulum), unul dintre ostasi fiind ingropat aici.

Asa se poate explica enigma toponimicului Rostat – dealul care strajuieste ca un bastion valea in care este asezata localitatea romana, pe drumul roman ce lega Apulum de CEDONIA. Pe acest deal au construit romanii castrul ale carui urme mai erau vizibile in sec. XII, cand sasii colonizatori au dat numele dealului dupa culoarea resturilor constructiilor militare romane. Si astazi se mai pot vedea urme romane la poalele dealului, la numai 22 de metri de gardul ultimei locuinte, sau in partea estica a dealului, la locul numit „Peste parau”. Este posibil ca aceasta asezare sa fi fost un „castru”, o fortareata, destinat trupelor auxiliare cu un efectiv de cca. 500 de militari.

Dealul Rostat a putut fi locul unui castru de forma patrata, orientat est-vest, cu patru porti orientate spre cele patru puncte cardinale, cu ziduri sprijinite din interior de un val de pamant, iar, in interior, cladirile ce adaposteau trupele, magaziile de provizie si atelierele. Urmele unei asezari rurale mici, compuse din locuintele si proprietatile funciare ale numerosilor veterani, colonistilor si dacilor autohtoni, cat si vile rustice, sunt multiple; aici s-au descoperit diverse caramizi, tigle si olane de acoperis, piese de mozaic de mai multe marimi (in 1967, cu ocazia saparii fundatiei la noul sediu al C.A.P.-ului), tuburi pentru apeducte (foarte multe si variate topologic). Concluziile cercetatorilor, in baza studiilor efectuate, a fost ca asezarea era locuita de o populatie daco-romana, in lipsa stampilelor pe materiale putandu-se deduce ca acestea erau romane, confectionate de daci. Dacii erau zilieri sau proprietari de pamanturi cu fertilitate redusa, veteranii ai colonistii romani fiind proprietarii terenurilor manoase. In 1968, cu ocazia unor desfundari viticole din gradina de legume a C.A.P.-ului, a iesit la iveala, pe o portiune de 80m, drumul roman, destul de bine conservat, de forma trapezoidala, cu baza inferioara de 8m, iar baza superioara (nivelul de calcare) variind intre 5-6m, inaltimea pietrisului fiind de 1,4m. Drumul era paralel cu actualul curs al vaii Apoldului. „Calea lui Traian” serpuia pe malul stang al Secasului, fiind atestat arheologic in apropierea statiei CFR Miercurea, apoi la Cunta, in statia CFR Cut, la Rahau si in zona asezarii daco-romane de la Podul Pricopului (Sebes), apoi la Apulum (Alba Iulia).

Nu trebuie omisa nici descoperirea tezaurului monetar format din 206 monede (denari romani) din 1919, facuta la Apoldu de Jos. Monedele, datand din timpul imparatului Septimius Severus (195-208) si pana la imparatul Gordianus, au fost preluate de P. Harsany si duse la Budapesta, pentru identificare.

Sursa informatiilor:
*** – „Comuna APOLDU DE JOS”, Colectia „Micromonografii locale” – 2
Editura Etape, 1998