Bun venit pe site-ul Primariei Apoldul de Jos

Primăria Apoldu de Jos a semnat Contractul de finanțare XIV cu OCPI Sibiu. Sunt alocate 320.000 lei pentru cadastrarea sistematică a intravilanului

12 noiembrie 2026

COMUNICAT DE PRESĂ

Primăria Apoldu de Jos a semnat Contractul de finanțare XIV cu OCPI Sibiu. Sunt alocate 320.000 lei pentru cadastrarea sistematică a intravilanului

Apoldu de Jos, 12 noiembrie 2026

Primăria comunei Apoldu de Jos a semnat Contractul de finanțare nr. 3587/04.11.2026 cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu. Contractul alocă Primăriei 320.000 lei pentru lucrările de înregistrare sistematică a sectoarelor cadastrale din intravilanul comunei, cu care începe cadastrarea sistematică pe intravilan.

Suma reprezintă credite de angajament, adică limita până la care Primăria poate încheia contracte pentru lucrările de cadastrare. Contractul are o valabilitate de cel mult 28 de luni de la semnare. Sumele se transferă pe măsura derulării lucrărilor, în baza documentelor prevăzute de procedura ANCPI.

Finanțarea a fost alocată de OCPI Sibiu în cadrul programului național de cadastru și carte funciară, pentru sectoarele cadastrale din UAT care nu au fost încă contractate sau finalizate. Pentru a începe lucrările, Primăria trebuie să încheie un contract de achiziție publică pentru serviciile de cadastrare în maximum 60 de zile de la semnarea contractului de finanțare.

„De-a lungul mandatelor mele, am susținut cadastrarea sistematică a comunei, cu scopul de a oferi locuitorilor Apoldu de Jos posibilitatea de a-și înregistra terenurile în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. După mai mulți ani, începem în sfârșit și lucrările pe intravilan, care privesc direct gospodăriile și proprietățile comună.”, declară Primarul Barbu Ioan-Florin

Despre înregistrarea sistematică
Înregistrarea sistematică a imobilelor înseamnă identificarea și înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a tuturor proprietăților dintr-un sector cadastral. Pentru proprietari, lucrarea aduce un cadastru actualizat și o carte funciară clară, iar pentru Primărie, date mai bune pentru planificare și administrare.

Informații suplimentare
Pentru detalii despre etapele lucrărilor și calendarul estimat, persoanele interesate pot contacta Primăria comunei Apoldu de Jos, str. Principală nr. 72, județul Sibiu, tel. 0269 588 101.

Last modified: 12 noiembrie 2026

Comments are closed.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close