Bun venit pe site-ul Primariei Apoldul de Jos

Liste debitori P.F. si P.J.

În conformitate cu art. 162 alin.  1  Cod Procedură Fiscală, organele fiscale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie atât lista debitorilor persoane fizice şi juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligaţii.
Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare şi cuprinde obligaţiile fiscale restante la sfârşitul trimestrului şi neachitate la data publicării listei, al căror plafon se stabilește prin hotărâre a consiliului local.
Prin HCL nr. 54/2025 , la nivelul comunei Apoldu de Jos a fost aprobat plafonul minim al creanțelor pentru care exista obligativitatea publicării și aceasta se face semestrial, pana în 30 aprilie și 31 octombrie. Suma minimă este 500 lei.

În baza prevederilor art. 162 alin. 4 din Legea nr. 207/2015 – Codul de Procedură Fiscală, în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligațiilor fiscale, Comuna Apoldu de Jos va proceda la eliminarea din listă a contribuabililor care și-au achitat obligațiile. De asemenea, în cazul obținerii de către contribuabili a suspendării executării actului administrativ fiscal se va proceda în termen de 15 zile la eliminarea din listă a contribuabililor aflați în această situație.

Lista debitori PF       Lista debitori PJ     Proces verbal afisare

Comments are closed.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close